print
Sesiuni de examinare
22.01.2020

Sesiunile de examen se planifică şi organizează săptămânal şi/sau lunar conform cererilor depuse de către agenţii economici/persoanele fizice.
Serviciul recalificare şi atestare a personalului (SRAP CTSIC) organizează şi desfăşoară examenele de atestare planificate, în cazul când, grupa este formată din cel puţin 10 persoane, şi respectiv cu confirmarea prezenţei la examen.
Examenele de atestare se desfăşoară în sediul SRAP CTSIC sau în sediul agentului economic la solicitarea acestuia.

Atestarea experților, personalului tehnic-ingineresc, personalului care desfășoară lucrări de sudură se efectuează o dată la 36 luni, iar atestarea muncitorilor o dată în 12 luni. În urma atestării, personalului atestat i se eliberează Permisul de exercitare.

Copyright © 2021 Centrul Tehnic pentru Securitate Industrială şi Certificare